Emil Boc a semnat pe lista de susținere a candidaturii Elenei Udrea la Președinție

Emil Boc a semnat pe lista de susținere a candidaturii Elenei Udrea la Președinție
Publicat: 01/09/2014, 13:53

Emil Boc a declarat, luni, într-o conferință de presă susținută împreună cu Elena Udrea, la sediul PMP Cluj, că viziunea promovată de candidatul PMP „se bazează pe ceva ce este sănătos pentru țară și economie”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Am semnat pe lista susținătorilor doamnei Udrea în vederea alegerilor prezidențiale, mi-am adăugat numele pe lista susținătorilor, pe această listă am semnat primul. De ce? Un argument este că Elena Udrea susține ca model economic creșterea economică prin investiții și locuri de muncă, spre deosebire de ceea ce susține Ponta, ca tot ceea ce se întâmplă în economie să fie bazat pe consum și pomeni electorale. Viziunea promovată de Elena Udrea se bazează pe ceva ce este sănătos pentru țară și economie”, a spus Boc.

Potrivit acestuia, sunt două modele mari de creștere economică, „unul socialist, social-democrat cu accente populiste, promovat deVictor Ponta”, care a fost patentat de Călin Popescu Tăriceanu și care se bazează pe consum și pomeni electorale, și unul „sănătos”, pe care l-a promovat împreună cu președintele României și Guvernul pe care l-a reprezentat.

„Ministerul care a promovat cele mai multe investiții a fost cel al Dezvoltării, când ministru era Elena Udrea. O susțin pe Elena Udrea pentru că a înțeles că doar prin investiții și locuri de muncă poate să aducă prosperitate pentru români. O cunosc, știu ce a făcut în Guvern, a pus pe prim plan dezvoltarea și modernizarea țării și cred că și în cea mai înaltă demnitate a statului va avea forța să țină România pe această linie, a investițiilor și locurilor de muncă”, a mai spus Boc.

El a adăugat că președintele țării poate arăta direcția corectă din punct de vedere economic și a avertizat că o guvernare de stânga ar duce România la derapaje economice.

„Dacă la Cotroceni va fi un președinte de stânga, Victor Ponta, e certitudinea că România nu va avea creștere economică consistentă. Aceasta este opțiunea, economia până la urmă, și, dintre toți candidații de drepta, singura care poate spune că știe ce face este Elena Udrea”, a spus Boc.

Fostul premier a menționat că a semnat lista de susținere a Elenei Udrea și pentru a sparge un clișeu, fiind de părere că o femeie poate ajunge președinte în România.

La rândul său, Elena Udrea a spus că îi mulțumește lui Emil Boc că a pus atât de multă încredere în spatele semnăturii sale.

Vasile Măgrădean, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Imagini dramatice cu parașutiști ruși vânați în câmp deschis de un blindat Bradley ucrainean
Cum arată cel mai spectaculos loc din România? Traseul de 12 km oferă peisaje de...
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
„Bineînțeles că știți imnul URSS”. Cum îi batjocoresc militarii ruși pe prizonierii ucraineni: „Porcule, de...
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Rusia avertizează SUA să nu lase Ucraina să o atace cu arme occidentale: Americanii subestimează...
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de...
EXCLUSIV Psihologul Iuliana Morlova despre Raisa și Maria, cele două fetițe care au fost ucise...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se face radierea auto din oficiu?
Bărbia îl dă de gol pe Putin? Preşedintele rus, acuzat că îşi foloseşte sosiile la...
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Anunț pentru românii care au APARTAMENTE VECHI. Toți trebuie să știe
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cuza, mărturisiri despre momentul în care s-a angajat prima dată, atunci când mama lui nu...
Ne-au furat până și tradiționala ie romanească? Celebra casă de modă Louis Vuitton, somată să...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Oceanul subteran de pe Pluto este cu 8% mai dens decât mările de pe Pământ
×